Centrul Cultural „Şcoala Veche” Bolintin Vale vă invită sâmbătă, 13 mai 2023, între orele 18.00 şi 24.00, la cea mai importantă manifestare muzeală a anului – Noaptea Muzeelor 2023.
Evenimente şi expoziţii deschise publicului:
- Expoziţia „CRONOSTAMPE – Incursiune în istoria unei comunităţi ce începe cu Potopul lui Noe şi transcende veacurile…” (locaţie – Centrul Cultural „Şcoala Veche”);
- „GENEALOGICA – neamuri bolintinene”: o expoziţie prin intermediul căreia istoria devine umană, transcende evenimentele, bătăliile, pe efemerii conducători… (locaţie – Biblioteca Orăşenească);
- Expoziţia „Monumentul «Dimitrie Bolintineanu» – o posteritate cu «peripeţii»” (locaţie – Centrul Cultural „Şcoala Veche”);
- Clubul de Istorie – subiecte „fierbinţi” de cultură şi istorie locală dezbătute în compania unui pahar de vin sau a unei cafele bune (locaţie – Centrul Cultural „Şcoala Veche”, ora 19.00).
De asemenea, oraşul Bolintin Vale vă oferă spre vizitare monumente istorice emblematice pentru patrimoniul cultural naţional, aşa cum sunt Monumentul „Dimitrie Bolintineanu” (autor Carol Storck, 1888), Şcoala Veche (arhitect John Elisee Berthet, 1889), Poşta Veche (arhitect Alexandru Clavel, 1906), Monumentul Eroilor (autor Teodor Mâinea, 1925)…
Partenerii Centrului Cultural „Şcoala Veche” în organizarea evenimentelor bolintinene sunt Primăria oraşului Bolintin Vale, Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu şi revista „Sud”.
Alte detalii despre „Noaptea Muzeelor 2023” la Bolintin Vale puteţi afla accesând https://noapteamuzeelor.org/muzee/bolintin-vale; https://www.revistasud.ro.