Contactează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență - S.V.S.U Bolintin-Vale

Telefon mobil: 0746.223.883


Averizare cod roșu de caniculă – S.V.S.U. Bolintin-Vale

 


MĂSURI DE PREVENIRE A POPULAȚIEI PENTRU PERIOADELE CANICULARE




MĂSURI minimale de prevenire a incendiilor la obiective de cult cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște

• Privind lăcașurile de cult:

– Desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația in care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult
– In situația desfășurării slujbelor religioase în interiorul lăcașurilor de cult, se vor menține fixate în poziție deschisă ușile de acces/evacuare în/din biserică șl se vor îndepărta/elimina covoarele/mochetele și mobilierul (scaune, bănci) din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepția celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase.
– în cazul organizării slujbelor religioase in bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credincioșilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente și prezintă un risc foarte mare de incendiu.
– Evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate in curs de restaurare/renovare și interzicerea desfășurării lor în obiective în care sunt amplasate schele.
– Efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici și mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu.
– Desemnarea, de către ierarhi, a unor persoane responsabile, cu atribuții de supraveghere atentă pe durata desfășurării slujbelor religioase cu public numeros a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii.
– Instruirea, de către preoți, a participanților la slujbe asupra necesității păstrării calmului și evacuării in ordine a lăcașului de cult în cazul producerii unui incendiu.
– Parcarea autovehiculelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor astfel încât să nu se blocheze sau sâ se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor pompierilor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori de incendiu.

• Privind spațiile de cazare și colecțiile muzeale:

– Instruirea, de către factorii de conducere și administratorii așezămintelor mănăstirești, a persoanelor cazate in spațiile proprii mănăstirilor, asupra măsurilor de prevenire care trebuie respectate și privind modul concret de acționare în situația producerii unor evenimente.
– Asigurarea permanentă a supravegherii atente a spațiilor care adăpostesc valori de patrimoniu mobil, precum lăcașurile de cult, colecțiile muzeale, depozitele de fonduri muzeale/carte rară și atelierele de restaurare, pentru eliminarea posibilității de sustragere a unor obiecte de valoare / de cult și, implicit, de recurgere la tehnica incendierii, pentru acoperirea urmelor unor asemenea infracțiuni.

• Privind utilizarea lumânărilor și a focului deschis:

– Instruirea, de către preoți, a participanților la slujbele religioase de Sfânta înviere, asupra faptului că lumânările aprinse trebuie ținute la distanță de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul bisericii și, de asemenea, că se recomandă evitarea deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule (autoturisme, autocare, microbuze).
– Interzicerea utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor și a curților lăcașurilor de cult, precum și a cimitirelor din vecinătatea acestor obiective, în contextul in care asemenea activități se desfășoară, de regulă, premergător Sfintelor Sărbători de Paște.


Atenționări


Site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Giurgiu


Pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Giurgiu


Informare preventivă

Link-uri cu materiale de  informare preventivă de pe canal Youtube: Informare Preventivă IGSU

MATERIALE DE INFORMARE PREVENTIVĂ :


Cadrul legal

Activitatea în domeniul Situațiilor de Urgență are la bază următoarele acte normative: OMAI Nr. 75/27.06.2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență, Legea nr. 307/2006 cu modificările și completările ulterioare, privind apărarea împotriva incendiilor, OMAI Nr. 163/2007 pentru aprobarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor, Ordinul 712/2005 privind aprobarea dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență, Ordinul 106/2007 pentru aprobarea criteriilor de stabilire a consiliilor locale și a agenților economici care au obligația de a angaja cel puțin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuțiuni în domeniul stingerii incendiilor, precum și de alte acte normative.

Prin Hotărârea Consiliului Local Bolintin-Vale cu nr. 10/30.01.2020, s-a aprobat Reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Bolintin-Vale fiind transformat în Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență de tip V1, aprobându-se totodată regulamentul de organizare și funcționare a serviciului și organigrama.

Primarul localității, în calitatea de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență,  răspunde de organizarea și desfășurarea întregii activități, va conduce, îndruma și controla toate instituțiile și agenții economici din localitate asupra modului în care se realizează și se respectă măsurile stabilite de apărare în cazul situațiilor de urgență.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „VLAȘCA” al județului Giurgiu va urmări în permanență menținerea capacității de conducere a comitetului local și de intervenție a serviciului voluntar, va efectua antrenamente de înștiințare și alarmare a localității și agenților economici, antrenamente și exerciții de verificare a capacității de intervenție a localității și agenților economici, antrenamente de protecție civilă cu instituțiile de control a radioactivității mediului, meteo și medicale, exerciții de alarmare publică, exerciții cu deținătorii de surse potențiale de risc (chimic, baraje, etc.), și altele, va urmări completarea sistemelor de înștiințare și alarmare cu aparatură modernă, la toate nivelele de organizare.

Atribuții S.V.S.U Bolintin-Vale

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență are următoarele atribuții principale:

  • desfășoară activități de informare și instruire privind cunoașterea și respectarea regulilor și a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
  • verifică modul de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice și dispozițiilor care privesc apărarea împotriva incendiilor, în domeniul de competență;
  • asigură intervenția pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor și protecția persoanelor, a animalelor și a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situații de urgență.

Serviciul voluntar pentru situații de urgență participă și la îndeplinirea atribuțiilor specifice de protecție civilă și anume:

  • identificarea și gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale și tehnologice;
  • culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea și analizarea datelor și informațiilor referitoare la protecția civilă;
  • informarea și pregătirea preventivă a populației cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecție ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecție puse la dispoziție, obligațiile ce îi revin și modul de acțiune pe timpul situației de urgență;
  • organizarea și asigurarea stării de operativitate și a capacității de intervenție optime a serviciilor pentru situații de urgență și a celorlalte organisme specializate cu atribuții în domeniu;
  • înștiințarea autorităților publice și alarmarea populației în situații de protecție civilă;
  • protecția populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și arhivistice, precum și a mediului împotriva efectelor dezastrelor și ale conflictelor armate;
  • asigurarea condițiilor de supraviețuire a populației în situații de protecție civilă;
  • organizarea și executarea intervenției operative pentru reducerea pierderilor de vieți omenești, limitarea și înlăturarea efectelor calamităților naturale și a celorlalte situații de protecție civilă;
  • asanarea și neutralizarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
  • participarea la misiuni internaționale specifice;
  • constituirea rezervelor de resurse financiare și tehnico-materiale specifice

În anul 2023 Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a desfășurat următoarele activități:

  • a răspuns la un număr de 150 de adrese primite de la ISU Giurgiu, Instituția Prefectului, Apele Române si Consiliului Județean Giurgiu;
  • a răspuns la un număr de 30 sesizări din partea compartimentului de supraveghere video cu privire la nerespectarea normelor privind activitățile de gospodărire, întreținere și curățenie, depozitare deșeuri și măsuri de protecție ale mediului;
  • a participat la 18 intervenții împreună cu structurile profesioniste ale ISU Giurgiu pe raza UAT Bolintin-Vale;
  • a întocmit tematici si a instruit salariații in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor;
  • a întocmit Planu de Analiză și Acoperire a Riscului al UAT Bolintin-Vale;
  • a întocmit Planul de adaptare la schimbările climatice
  • a întocmit Planul de apărare in cazul unei situații de urgenta provocata de cutremur si sau alunecări de teren;
  • a întocmit Catalogul Local privind clasificarea UATO Bolintin-Vale din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de risc specifice;
  • a întocmit Planul Operativ de acțiune în sezonul Rece 2023-2024;
  • a asigurat prezența la concursuri SVSU si SPSU al echipei SVSU Bolintin-Vale;
  • a asigurat mentenanța mijloacelor de alarmare in cazul provocării situațiilor de urgență;
  • a asigurat distribuirea de materiale informative cu privire la situațiile de urgență apărute pe raza UAT Bolintin-Vale;
  • a întocmit Planul propriu pentru asigurarea cu resurse umane, materiale și financiare;
  • a întocmit Planul de pregătire al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență;
  • a întocmit planul de măsuri instituite pentru Seceta Hidrologică pe raza UATO Bolintin-Vale;
  • a întocmit fișa cu evidența mijloacelor auto si tehnica de construcții;
  • a coordonat Acțiunile de Deszăpezire împreună cu Serviciul de Administrare a Domeniului Public Bolintin-Vale;
  • a desfășurat activități de prevenire și control la unitățile de învățământ, gospodăriile populației, operatorii economici și instituțiile din subordinea Consiliului Local;
  • a asigurat măsurile de prevenire si intervenție cu ocazia adunărilor sau manifestărilor publice.

Atât în perioada secetosă de pe  timpul  verii, cât și odată cu venirea sezonului rece, compartimentul de prevenire din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, a efectuează acțiuni de informare pe linia apărării împotriva incendiilor prin distribuirea de pliante și lipirea de afișe avănd ca teme:

  • intrucțiuni legate de arderea vegetației uscate;
  • curățarea coșurilor de fum;
  • reguli și măsuri de prevenire pe timpul sezonului rece etc.
Primăria Orașului Bolintin-Vale

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut