Compartimentul Cultură din cadrul Primăriei oraşului Bolintin Vale vă invită la manifestarea cultural-ştiinţifică „Concordia civium murus urbium” (Armonia dintre cetățeni este zidul orașelor). Evenimentul este ocazionat de aniversarea a 591 de ani de la prima atestare documentară a Bolintinului (15 martie 1433) în cadrul căruia în centrul atenţiei se vor afla etniile care de-a lungul timpului, alături de români, au contribuit la dezvoltarea şi impunerea Bolintinului din Vale ca un centru economic şi cultural-educativ. Invitaţi speciali ai evenimentului sunt prof. univ. dr. Tudor Amza, prof. univ. dr. Otilia Sârbu şi prof. dr. Nicolae Scurtu. Evenimentul va avea loc în data de 15 martie 2024, cu începere de la ora 14.00, la Centrul Cultural „Şcoala Veche” Bolintin Vale. Participarea este liberă în limita locurilor disponibile.