În data de 05.05.2022, Secretariatul General al Guvernului a găzduit evenimentul de lansare al programului programul  ELoGE (Eticheta europeană de excelenţă în guvernanţă) în România.

La evenimentul de lansare al programului ELoGE in Romania, program al Consiliului Europei, a participat și d-nul primar Daniel Traistaru, în calitatea sa de membru în Consiliul Director al Asociatiei Orașelor din Romania. În cuvântul său, acesta a arătat că AOR este un partener serios al instituțiilor statului și va avea întotdeauna reprezentare la astfel de dezbateri.

De asemenea, d-nul primar a menționat că va transmite primărilor de orașe din România, îndemnul de a se inscrie în Programul ELoGE. Practic, în cadrul acestui program, se va evalua de către experți pregătiți de reprezentanți ai Consiliului Europei, activitatea unei administrații publice locale, raportat la cele 12 principii ale programului, iar la final, în functie de punctajul obținut, se va acorda un trofeu mult râvnit de multe dintre cele 200.000 de administratii locale din Europa.

→ Detalii privind programul EloGE accesează siteul Institutului Național de Administrație:

https://ina.gov.ro/eticheta-europeana-pentru-excelenta-in-guvernare/

→ Descarcă broșura ”12 Principles of Good Democratic Governance”

https://ina.gov.ro/wp-content/uploads/2019/11/Brosura-ELoGE.pdf

→ Pentru detalii privind programul accesează pe siteul Comisiei Europene:

https://www.coe.int/en/web/good-governance/-/how-do-you-promote-effective-democracy-and-good-governance-at-all-levels-in-romania-launch-eloge-

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut