„Sud” la 25 de ani şi inaugurarea „Galeriei Cetăţenilor de Onoare Bolintineni”

16 octombrie 2021

Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Bibliotecii orăşeneşti şi la Sala Polivalentă din incinta Liceului Tehnologic „D. Bolintineanu” şi face parte din Festivalul „Toamna Culturală Bolintineană”, ediţia a IX-a.

A avut drept scop aniversarea a 25 de ani de apariţie a revistei bolintinene „Sud” şi omagierea celor care au contribuit în mod deosebit la propăşirea culturală şi promovarea oraşului Bolintin Vale.

 


„Genealogica – Bolintinenii lui Bolintineanu”, eveniment din cadrul Festivalului „Toamna Culturală Bolintineană”, ediţia a IX-a

8 octombrie 2021

Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Bibliotecii orăşeneşti.

Sub genericul „Bolintinenii lui Bolintineanu”, a fost vernisată expoziţia „Genealogica” care prezintă aspecte din bogata istorie a uneia dintre cele mai vechi şi importante familii bolintinene – Dobrişan – ale cărei începuturi sunt atestate documentar în veacul al XVIII-lea.

De asemenea, a avut loc prezentarea catalogului digital al Bibliotecii orăşeneşti, instrument prin care se va facilita accesul publicului cititor la fondul de carte şi publicaţii.

Ultima parte a fost rezervată patrimoniului cultural imaterial şi anume preparării şi degustării savurosului „pâsat boieresc de Bolintin”, un preparat culinar cu o vechime ancestrală, ce urmează o reţetă originală, utilizată exclusiv în arealul oraşului Bolintin Vale.


„Anul Comemorativ Dimitrie Bolintineanu” şi „Cărţile Sudului”

1 septembrie 2021

Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi a avut drept scop promovarea manifestărilor din cadrul „Anului Comemorativ Dimitrie Bolintineanu”, precum şi prezentarea cărţilor publicate la Editura Sud din Bolintin Vale.


Festivitatea de deschidere a „Anului Comemorativ Dimitrie Bolintineanu”

20 august 2021

Manifestarea s-a desfăşurat la sediul Bibliotecii orăşeneşti Bolintin Vale şi a avut drept scop promovarea evenimentelor culturale dedicate comemorării a 150 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui poet Dimitrie Bolintineanu, evenimente care se vor desfăşura de-a lungul unui an de zile, până la 19 august 2022 şi la care vor colabora instituţii prestigioase ale ţării, precum Academia Română, Universitatea Bucureşti, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Biblioteca Judeţeană Giurgiu, Muzeul Naţional al Literaturii Române etc.

În a doua parte a manifestării a avut loc premiera filmului documentar „Tudor la Bolintin”, legat de împlinirea a 200 de ani de la trecerea lui Tudor Vladimirescu prin localitatea noastră.


„Cărţile Sudului” – apariţii editoriale bolintinene din perioada Pandemiei

30 iulie 2021

Manifestarea s-a desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu şi a avut drept scop prezentarea cărţilor autorilor bolintineni, precum şi a celor care au fost editate la Bolintin Vale începând cu toamna anului 2019.


 

„Ziua porţilor deschise” – prezentarea monumentului istoric Poşta Veche, noul sediu al Bibliotecii oraşului Bolintin Vale

12 iunie 2021

Participanţii la eveniment au putut vizita pentru prima oară clădirea destinată Bibliotecii şi afla detalii despre arhitectura ei deosebită şi despre cel care a proiectat-o, arhitectul Alexandru Clavel (1877-1916). A fost construită în anul 1906, în stil neoromânesc, ca sediu de poştă şi este cunoscută printre bolintineni drept „Poşta Veche”. Clasată monument istoric, clădirea a fost cumpărată de Primăria Bolintin Vale în vremea mandatului actualului edil, Daniel Trăistaru, cu un efort financiar deloc de neglijat, pentru a i se da o funcţiune culturală. Gestul Primăriei noastre este rar întâlnit pe meleaguri româneşti şi de aceea trebuie salutat de toţi iubitorii de istorie şi patrimoniu.

Primăria Orașului Bolintin-Vale

Sari la conținut