Festivalul „Toamna Culturală Bolintineană”
Ediţia a XI-a
octombrie-noiembrie 2023
Ediţia a XI-a a Festivalului „Toamna Culturală Bolintineană” se va deschide sâmbătă, 14 octombrie 2023, cu o manifestare ce va avea în centru festivitatea de premiere a celei de-a XXXII-a ediţii a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Dimitrie Bolintineanu”, concurs organizat de revista „Sud”, în parteneriat cu Filiala Bucureşti-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România, Centrul Cultural „Şcoala Veche” Bolintin Vale, Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu şi Editura Sud, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei oraşului Bolintin Vale.
Programul zilei va mai cuprinde lansarea volumului „Caietele revistei Sud” şi degustarea deliciosului „pâsat boieresc de Bolintin”.
La eveniment, unde participarea este deschisă oricărui doritor, au fost invitate personalităţi culturale ale României de azi: scriitori, jurnalişti, actori, artişti plastici…
Evenimentul de sâmbătă, 14 noiembrie, găzduit, cu începere de la ora 11, de Centrul Cultural „Şcoala Veche”, constituie un prilej cum nu se poate mai nimerit, atât pentru localnici, cât şi pentru vizitatori să ia contact cu valorile culturale şi de patrimoniu bolintinene şi să afle mai multe despre realizările cultural-edilitare recente ale comunităţii noastre.
Se întrerupe alimentarea cu energie electrică Bolintin Vale – Str Republicii , Viitorului , Justitiei, între orele 09:00 – 15:30.
E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
In judetul Giurgiu | ||||||||
|
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu (DGASPC) continuă campania de selecție în vederea evaluării, formării, atestării și angajării, în conformitate cu prevederile legale, a asistenților maternali profesioniști. Această inițiativă face parte din eforturile DGASPC Giurgiu de consolidare și dezvoltare a rețelei de asistenți maternali, contribuind astfel la asigurarea unui mediu familial și afectuos pentru copiii aflați în plasament.
Campania de selecție vine în contextul parteneriatului cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în cadrul Proiectului „TEAM – UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cu codul de proiect POCU/480/4/19/127169. Acest proiect, finanțat de Fondul Social European prin intermediul Programului Operațional Capital Uman, are că scop îmbunătățirea calității serviciilor de îngrijire alternativă a copiilor și promovarea mediului familial că mediu prioritar pentru dezvoltarea lor armonioasă. DGASPC Giurgiu deschide astfel oportunitatea pentru persoanele dedicate și responsabile care doresc să devină asistenți maternali profesioniști, contribuind la binele și viitorul copiilor aflați în nevoie de protecție și sprijin.
Încurajăm toate persoanele cu un spirit empatic și dornice să ofere un cămin stabil și iubitor copiilor în nevoie să participe la această campanie de selecție. Contribuția fiecărui asistent maternal profesionist poate face o diferență semnificativă în viața copiilor și în comunitatea noastră.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.
Adresă: Șoseaua Alexandriei, nr 7 – 9, Serviciul Asistență Maternală
Persoană de contact: Mariana Dragnuta
Telefon: 0246/214011, int. 135
Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului – Giurgiu, in scopul consolidării si dezvoltării rețelei de asistenți maternali profesioniști derulează in parteneriat cu Autoritatea Naționala pentru Protecția Drepturilor Copilului si Adopție, Proiectul TEAM – UP: Progres in calitatea ingrijitii alternative a copiilor”, cod proiect POCU/480/4/19/127169, proiect finanțat de Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman.
In acest context, D.G.A.S.P.C. Giurgiu va informează ca este deschisa campania de recrutare a persoanelor care doresc sa devină asistenți maternali profesioniști, pentru a lua in plasament copii.
Pot fi atestate ca asistent maternal doar persoanele care îndeplinesc următoarele condiții, in conformitate cu H.G. nr 679/2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist si Ordinul nr.26/2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecție specială:
Solicitantii sa nu se afle in următoarele situații:
Solicitantii vor depune la sediul Serviciului Asistenta Maternală din Giurgiu, sos Alexandriei, nr 7 – 9, următoarele documente:
Persoanele interesate pentru a deveni asistenți maternali profesioniști se pot adresa pentru informații suplimentare, la sediul D.G.A.S.P.C. din Giurgiu, sos Alexandriei, nr 7 – 9, Serviciul Asistenta Maternală – persoana de contact Mariana Dragnuta – telefon 0246/214011, int. 135
Cetățenii au participat în număr mare la campania de testare și stadializare pentru hepatitele virale și a campaniei de screening de cancer colorectal
Astăzi, comunitatea din Bolintin-Vale a oferit o demonstrație exemplară de responsabilitate față de propria sănătate și s-a alăturat într-un număr impresionant campaniei de testare și stadializare pentru hepatitele virale și campaniei de screening de cancer colorectal, derulate cu succes în cadrul Caravanei Livero 2 – SUD. Evenimentul, desfășurat în intervalul orar 9.00-16.00, a reprezentat o oportunitate inestimabilă pentru cetățeni de a beneficia de testare și evaluare medicală, având ca rezultat identificarea precoce a unor posibile afecțiuni.
Datorită parteneriatului cu autoritățile locale, Caravana Livero 2 – SUD a fost disponibilă în două puncte strategice din oraș: Sala de Sport a Liceului „Dimitrie Bolintineanu” de pe Strada Republicii numărul 2B și pe Strada Palanca nr. 100. Echipa medicală din cadrul prestigiosului Institut Clinic Fundeni, alcătuită din medici gastroenterologi și asistente medicale, a coordonat acțiunea de testare și stadializare pentru hepatitele virale B și C, oferind pacienților depistați un plan individualizat de investigații și tratament. Cu sprijinul medicilor de familie, cetățenii interesați au beneficiat de testarea rapidă pentru virusurile hepatitice B și C, în timp ce echipa dedicată partenerului oficial, Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), a oferit suport și consiliere.
Concomitent cu campania de testare pentru hepatitele virale, a avut loc și o campanie de screening pentru cancerul colorectal. Întrucât acest tip de cancer poate fi prevenit prin identificarea precoce a leziunilor, persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 74 de ani au beneficiat gratuit de această inițiativă. Screeningul a avut drept scop depistarea timpurie a potențialelor afecțiuni, sporind astfel șansele de vindecare și îmbunătățirea calității vieții pacienților.
Ne dorim ca acest eveniment să servească drept exemplu pentru comunitățile din întreaga țară, subliniind importanța priorității acordate sănătății personale și realizând că împreună putem lupta cu succes împotriva hepatitelor virale și a altor afecțiuni grave.
Mulțumim tuturor celor implicați și vă încurajăm să rămâneți vigilenți și să aveți grijă de sănătatea voastră!
Pentru mai multe informații despre inițiativele medicale viitoare, vă rugăm să contactați:
Institutul Clinic Fundeni: www.icfundeni.ro
Proiect LIVERO: ANUNȚ LANSARE PROIECT
Asociația Română Anti-SIDA (ARAS): www.arasnet.ro
Primăria Orașului Bolintin-Vale: www.bolintin-vale.ro